News

Absolvenți ai Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader să demisioneze din funcţia de rector

By 28 ianuarie 2019 No Comments

În jur de două sute de absolvenţi ai Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader, printr-o scrisoare deschisă, să demisioneze din funcţia de rector, acuzându-l că fraternizează cu cei care încalcă legile statului punându-şi cunoştinţele în slujba unei coaliţii care pune în pericol viitorul României în UE, asediază statul de drept şi sistemul judiciar, relatează G4Media.

”Pentru orice absolvent de universitate, alegerea rectorului într-o funcţie atât de înaltă constituie un prilej de mândrie şi un temei serios pentru a o recomanda celor care intenţionează să urmeze studii superioare. Este regretabil că acest sentiment de mândrie s-a disipat, căpătând conotaţii ce ar putea fi catalogate stânjenitoare, atunci când am observat că cel ales ar trebui să consolideze statul de drept îl demolează, când cel care ar trebui să pună umărul la crearea unor legi în care cetăţenii statului respectiv să se simtă în siguranţă îl vulnerabilizează şi atunci când cel care ar trebui să-şi pună cunoştinţele în slujba binelui comun şi a evoluţiei societăţii nu face decât să fraternizeze cu cei care încalcă legile statului. Mândria de a fi absolvent al Universităţii se transformă în discuţii lungi în care încerci, împreună cu alţi foşti colegi, să înţelegi ce se întâmplă şi cum a fost posibilă această degradare morală şi inversare a valorilor văzând cum cel mai de seamă exponent al unei instituţii-simbol, asimilate oraşului Iaşi, este lăsat să reprezinte în continuare un corp profesoral de elită, pe care mulţi dintre noi l-am văzut ca un model de competenţă, profesionalism şi verticalitate”, se arată în scrisoarea deschisă, iniţată de organizaţia civică Reset.

Semnatarii scrisorii reamintesc şi că în mandatul de ministru al Justiţiei al lui Tudorel Toader, România a primit cele mai aspre critici şi chiar o rezoluţie din partea Parlamentului European, Comisia Europeană a criticat vehement demersurile legislative în contextul MCV, GRECO a transmis cel mai dur raport primit vreodată de România de la mineriade încoace, iar Comisia de la Veneţia a atras atenţia asupra toxicităţii modificărilor Codurilor penale pe care le-a girat. În consecinţă, absolvenţii îi cer lui T.Toader să demisioneze din funcţia de rector.

”Ca foşti absolvenţi ai Universităţii Cuza ne simţim obligaţi să luăm atitudine şi să facem tot ce ţine de noi pentru a readuce Universitatea pe care am absolvit-o la cota de imagine şi de încredere de care s-a bucurat până nu demult. Noi, absolvenţi mai vechi şi mai noi ai Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, vă cerem în mod public demisia pentru prejudiciul de imagine pe care îl aduceţi unui simbol al învăţământului românesc, dar şi un simbol pentru fiecare dintre noi în parte. Dacă această instituţie reprezintă ceva pentru dvs., dacă vreţi să o apăraţi şi să o protejaţi şi nu vreţi ca numele ei să fie asociat cu o coaliţie care legiferează şi guvernează numai în interes propriu, singurul gest de demnitate şi de respect ar fi renunţarea la funcţia de rector”, concluzionează semnatarii scrisorii.

WhatsApp chat