Mick Jagger va fi operat în această săptămână

The Rolling Stones anunța în urmă cu câteva zile că viitoarele concerte ale formației nu vor mai avea loc la data stabilită. Formația urma să înceapă luna aceasta un turneu cu 17 show-uri în America și Canada, însă problemele de sănătate ale lui Mick Jagger au determinat amânarea lor.

Fără prea multe detalii, trupa anunța că rocker-ul în vârstă de 75 de ani urmează un tratament medical, doctorii recomandându-i să aștepte până la recuperarea completă.

Potrivit Drudge Report, o publicație americană citată de Reuters, vocalistul trupei The Rolling Stones va suferi chiar săptămâna aceasta o intervenție chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace. Vineri, acesta va fi operat la inimă în New York.

Șansele ca Mick Jagger să se recupereze complet sunt ridicate, rata de succes a acestei proceduri medicale fiind de 95%. Medicii se așteaptă ca muzicianul să revină pe scenă până la vară.

Comentariile sunt închise.