Adele, ce a mai bogată artistă britanică de până în 30 de ani

Cântăreaţa Adele se menţine pe primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, pentru al treilea an consecutiv, cu o avere de 147,5 milioane de lire sterline (165,6 milioane de euro), potrivit revistei Heat.

În ultimul an, averea artistei în vârstă de 30 de ani a crescut de la 132 de milioane de lire sterline la 147,5 milioane de lire sterline, potrivit topului realizat anual de publicaţia britanică.

Pe poziţia a doua se situează muzicianul Ed Sheeran, în vârstă de 27 de ani – în urcare cu un loc -, cu o avere estimată la 94 de milioane de lire sterline (105,5 milioane de euro), obţinută mai ales din vânzările înregistrate de cel de-al treilea album, „Divide”, şi turneul său mondial programat pe doi ani.

Comentariile sunt închise.