Julio Iglesias în concert la Moscova

Julio Iglesias a demonstrat miercuri seară la Marea Sală a Palatului imperial din Kremlin că încă „se ţine bine” pe scenă şi poate încânta publicul după o pauză de doi ani, relatează EFE.

Cel de la Moscova a fost ultimul concert din cadrul turneului său ’50 Aniversario’, cu care s-a prezentat anterior la Taşkent (Uzbekistan), Dubai şi Tel Aviv şi prin care a dorit să aniverseze jumătate de secol de carieră.

Julio Iglesias, care a împlinit recent 75 de ani şi căruia i s-au observat câteva probleme de spate în cele două ore cât a durat concertul din Moscova, a recunoscut în faţa publicului că „nu ştie dacă ar mai putea face din nou acest lucru”.

Dar a demonstrat că poate face un mare spectacol în faţa unui public format în mare parte din ruşi şi spanioli.

Comentariile sunt închise.